Acasa

În depresiunea formată de Munţii Iezer, Munţii Mateiaş şi cel mai inalt deal din România – Măţăul, înconjurat de muscele bogate cu păşuni, fâneţe, pomi fructiferi, în acest spaţiu mirific, Dumnezeu a zidit Câmpulungul. Creatorul l-a apărat de vânturi puternice dăruindu-i o climă temperată cu izvoare termale.

Pe acest picior de plai au existat de la început oameni buni gospodari, iubitori de frumos şi spirituali.

Câmpulung Muscel a fost cetatea de scaun a primilor Basarabi, voievodul Nicolae Alexandru ridicând aici o biserică la curte domnească în jurul anului 1345. Cu trecerea timpului în urma dărâmării acesteia, evlaviosul domn Matei Basarab a ctitorit o mănăstire între anii 1635 – 1638/1639, care, ulterior, a suferit şi alte restaurări până aproape de zilele noastre. Mănăstirea a avut nu doar un rol spiritual, ci şi un important rol cultural de-a lungul secolelor XVII-XIX.

Scrisoarea lui Neacsu din Campulung

La Mănăstirea Negru – Vodă din Câmpulung un număr însemnat de monahi au copiat şi chiar tradus unele texte bisericeşti, de evlavie sau de învăţătură şi au format ucenici care au dus mai departe acest meşteşug. Desigur, nu toate cărţile copiate la Câmpulung, au putut fi descoperite. Multe s-au pierdut în timpul perioadelor zbuciumate prin care a trecut oraşul şi ţara întreagă.

Către jumătatea secolului al XVII-lea Câmpulungul a devenit unul din cele mai insemnate centre tipografice de pe cuprinsul Ţării Româneşti. Aici au fiinţat şcoli bune şi accesibile iubitorilor de carte, care au dat de-a lungul timpului oameni de seamă în slujba ţării.

Primul document istoric scris în limba română din spaţiul extracarpatic a apărut la Câmpulung, fiind vorba de cunoscuta Scrisoare a lui Neacşu din 1521.

Autorul acestei scrisori a fost Neacşu Lupu născut la Câmpulung. Neacşu, vestit negustor, făcea comerţ cu mărfuri turceşti care erau tranzitate din sudul Dunării prin Ţara Românească şi de aici în oraşele din Transilvania. La începutul secolului al XVI – lea, acesta aducea peşte şi mărfuri orientale cumpărate de la negustorii otomani din oraşele de pe linia Dunării, în special de la Nicopole. Astfel se explică, printre altele, legătura lui Neacşu cu Judele Braşovului Hans Benkner căruia îi scrie în legătură cu manevrele trupelor turceşti de la Dunăre.

Neacşu a fost unul din cei 11 mari negustori câmpulungeni angrenaţi începând cu anul 1503 în schimburile comerciale cu Braşovul, pentru ca în anul 1530 să devină, probabil, singurul mare negustor din Câmpulung care mai făcea comerţ cu acest oraş.

În perioada în care Neacşu din Câmpulung şi-a redactat scrisoarea, sultanul Süleyman pregătea campania de cucerire a Ungariei care se va sfârşi abia după cinci ani, respectiv în anul 1526, după bătălia de la Mohacs. Sultanul obişnuia să i se ţină un jurnal de campanie amănunţit. Datorită acestui jurnal, scrisoarea negustorului Neacşu a putut fi datată: 29 sau 30 iunie 1521 când sultanul ordona ieşirea armatelor sale din Sofia. Ajuns pe tronul Imperiului Otoman în anul 1520, sultanul Suleyman a reluat politica de expansiune în Europa Centrală, folosind ca pretext arestarea ambasadorului turc de la Buda din acelaşi an. Principalul obiectiv al otomanilor a fost cetatea Belgradului, considerată poarta de acces către centrul Europei.

La jumătatea lunii mai 1521, sultanul Suleyman a pornit împotriva Belgradului cu o armată de 80 000 de oşteni (unele surse vorbeau chiar de 250 000 de oşteni), acest obiectiv fiind cucerit la29ugust 1521. Asediaţii nu au primit ajutor din partea nici unei puteri creştine. Majoritatea populaţiei creştine de aici a fost strămutată lângă Istanbul, într-o zonă denumită „Pădurea Belgrad”. Cetatea Belgradului a devenit centrul unui district administrativ – militar otoman denumit sangiac condus de un guvernator militar numit sansgiacbei.

Referitor la Neacşu din Câmpulung, analizând scrisoarea sa din anul 1521 se constată faptul că acesta a fost un bun cunoscător al situaţiei politice şi militare din acea vreme. Negustorul câmpulungean trimitea judelui Braşovului, Hans Benkner, ştiri referitoare la mişcările trupelor otomane, respectiv plecarea sultanului din Sofia cu întreaga oaste, pe Dunăre în sus.

Caracterul eminamente oral al mesajului se observă prin intrarea rapidă în subiect, realizată cu construcţia în dativ ”dau de ştire domniei tale”, sau prin expresia la persoanele a I-a şi a III-a „cum am auzit eu”, „au venit un om de la Nicopole de mie mi-au spus că au văzut cu ochii”, garantând în această manieră autenticitatea ştirilor.

Ca şi alte documente referitoare la istoria culturii naţionale, Scrisoarea negustorului Neacşu a fost descoperită de marele istoric Nicolae Iorga la începutul secolului al XX-lea în Arhivele Braşovului.

Actul de naştere a limbii române scrise are, prin conţinutul său, o valoare semnificativă, definitorie pentru misiunea poporului nostru de-a lungul veacurilor: un român de dincoace de munţi avertiza pe ardeleni de pericolul invaziei otomane. Indirect, din punct de vedere al culturii şi vieţii spirituale, care sunt strâns legate de fenomenul limbii, evenimentul consemnat aici arată şi cauza pentru care cuvântul românesc scris a apărut relativ atât de târziu. Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung este contemporană cu Luther, Nicholaus Copernic şi Ludovigo Ariosto, cu Margareta de Navara, François Rabelais şi Albrecht Dürer; (la apariţia acestei scrisori Leonardo da Vinci murise de doi ani!).

Peste mai mult de un secol cronicarul Miron Costin va afirma: „Ce sosiră aceste cumplite vremi de acmu, de stăm de scrisori, ce de griji şi de suspinuri”. Cu toate condiţiile grele, a apărut pentru prima dată sub pana unui câmpulungean, din inima teritoriului românesc, cuvântul românesc scris care mai târziu urma să strălucească în capodoperele unor mari oameni de cultură cum ar fi: Dimitrie Cantemir, Ion Budai Deleanu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi până în zilele noastre.

Faţă de primele documente ale altor limbi, cum ar fi de exemplu Cartea capuană pentru limba italiană sau Jurămintele de la Strasbourg pentru cea franceză, limba în care este redactată scrisoarea lui Neacşu este olimbă românească cu slove chirilice.